Victima?

Si-am primit ce mi-am dorit ...
Era atat de frig afara si desi eram imbracata prea subtire pentru o noapte de septembrie chiar nu simteam fiorul racorii deloc. Ma uitam de ore intregi la acelasi lucru si e posibil ca gandurile mele sa fi ajuns prea departe ca nu mai simteam nici frigul,nici dezamagirea,nici tristetea! Eram pur si simplu amortita complet si oboseala ultimelor zile si nopti nedormite sa fi facut totul mult mai usor . Imaginea din fata ochilor mei era prea perfecta : o noapte cu o luna plina ciudat de luminoasa cu prea multe stele , o liniste absurda si copaci prea inalti in jurul meu . Printre ei vedeam conturul conacului si cumva istoria locului si-a facut loc in mintea mea si s-a lasat modelata de pretentiile unei adolescente. Acum 100 de ani aici locuisera baronii zonei si cum era de asteptat sora baronesei se sinucise din motive amoroase care aveau legatura cu cumnatul ei si era ingropata undeva la 100 de metri de locul unde eram eu. N-o judec,locul e prea magic si e mai mult decat posibil sa starneasca obsesii..Poate ca n-a fost vina ei si totusi nu inteleg exact de ce s-ar fi sinucis  ... O alta victima a dragostei,o adevarata victima nu ca "victimele" zilelor noastre..nu ca mine .. Si mi-as fi continuat povestea la nesfarsit in minte daca nu m-ar fi oprit un fosnet. Ma intorc... putinele frunze de stejar cazute pe jos fosneau sub talpile lui si cumva sunetul lor nu ma lasa sa-mi iau ochii de la mersul lui. Nu stiu daca imi fusese frig dar acum stiam ca am un vulcan inauntrul meu. Dar in 5 secunde nu mai era nici un foc,eram revenita la normal si aveam impresia ca nu mai ajunge odata langa mine ca sa fiu sigura ca e el... Nu avea ce sa caute langa mine acum.  Nu avea ce sa caute langa mine deloc. Si totusi sperietura lua proportii in mine. Visam? Nu era el? Ceva nu era in clar,pentru ca desi lumea spune ca nimic nu e imposibil...ei bine,el langa mine era ceva imposibil si realismul din mine nu se putea resemna in fata faptelor! Poate nu venise pentru mine,poate cazuse un meteorit pe langa noi ...orice dar nu-mi venea sa cred vazand ca se opreste in spatele meu. L-as fi intrebat ceva dar nu stiam ce,m-as fi ridicat dar nu puteam... Imi fusese atat de dor de el ca am simtit cum inima imi zboara din piept in bratele lui chiar daca nu mai fusese niciodata acolo. Cu acelasi zambet inconfundabil de copil strengar imi sopteste : "Lia , nu vreau sa-ti dau explicatii si stiu ca nici tu nu le vrei . Stiu ca n-am fost niciodata langa tine daca ai avut poate nevoie de mine.Stiu ca nu ti-am spus vreodata ce simt si poate ca nici de asta nu ai nevoie." S-a oprit brusc , a zambit din nou si din doua miscari a fost langa mine. De ce acum 2 zile ma dezamagise fara sa stie,fara sa-i pese,fara sa ma observe ca eram acolo macar... si acum eram in bratele lui ?! Eram totusi o "victima"? Si usor realismul meu capitula in fata a doau fraze spuse de obsesia vietii mele . Cand visul vietii tale prinde forma sub ochii tai si cand tot ce ai visat e in fata ta .. nici un alt sentiment nu iti poate egala multumirea si frica... de ce frica? frica de a fi totul o minciuna,frica de a disparea totul intr-o secunda... Dar acum nu era cazul! El nu pleca si-i simteam respiratia si bataile inimii si caldura ca si cand as fi fost inauntrul lui . Imi puteam imagina 9 vieti petrecute exact acolo,exact asa ..Perfectiune!
Simt in oase un frig antarctic. Ma sperie sentimentul ... Roua diminetii ma udase complet si simteam frigul in creier! Realizez unde sunt intr-un final si realizez ce se intamplase aseara ..
Se intamplase ???

Undeva intre real si fictiv

Decembrie.Sau ianuarie? Egal. Doarme. Il privesc .E cel mai frumos barbat pe care l-as putea vedea . E perfect doar pentru mine,pentru ca altii si-au dat seama ca are si defecte. De ce nu pot vedea si eu o singura eroare in el? Nu e dragostea cea care m-a orbit pt ca a trecut o viata de cand el nu mai e viata mea si tot il consider perfect ! Din greseala il trezesc firele mele de par si se trezeste speriat. O privire ciudata in ochii lui la inceput. Hmm? Cand realizeaza ca femeia vietii lui se holbeaza la el, pe fata ii apare acelasi zambet care imi apare mereu in fata ochilor cand ma gandesc la el,Acelasi zambet care il primeam de fiecare data cand ramaneam blocata privindu-l si incercand sa-mi dau seama ce simte . De fiecare data stiam ce simte dar nu mi-era de-ajuns . De fiecare data stiam de ce are nevoie. Mai mereu eram eu cea de care avea nevoie. Se trezeste de-a binelea . Tace. Stiu exact ce spune tacerea lui. Multumire. Impacare . Stiu exact ce spune tacerea mea . Implinire . E impresionant cum pana la urma tot ce conteaza in viata ta sunt momente ca acestea . Stiu asta pentru ca de fiecare data cand le permit amintirilor sa ma bantuie apare acest moment . Stiu ca de fiecare data cand te uiti in ochii altcuiva ii compari cu acea privire dintr-o dimineata de iarna . Si nu gasesti nimic in ochii altcuiva si nici n-ai sa gasesti! Vei gasi mereu altceva! E decizia ta vei cutreiera lumea sa gasesti un inlocuitor...sau vei lasa lumea sa se invarta in jurul tau si vei invata sa stii ce sa privesti in ochii din jurul tau. Stii prea bine ca dragostea nu se resimte. Dragostea e unica, fiecare iubeste altcumva si nimeni nu te va iubi cum te-a iubit el. Nu-mi amintesc exact daca tot ce-am spus chiar s-a intamplat sau am visat. Realitatea si fictiunea au intre ele o granita prea sensibila. Nu mai stiu daca am simtit ceva sau nu. Nu-mi amintesc daca a fost el sau altul. Nu-mi amintesc daca ma iubea sau ma ura. Nu-mi amintesc sa-i fi vazut ochii inainte sau dupa aceea. El stie exact daca am visat sau am fost acolo. Dar el nu mai e sa-l intreb. Cred ca a disparut undeva prin Tibet. Cred ca si-a pierdut urma de mult. pana la urma,trebuia sa imbratisez putinul pe care il am pentru ca sunt prea mica sa imbratisez lumea!