Avem parte de cateva rare momente de sinceritate pura. Fata de noi insine. Esti beat, drogat, euforic, ti-e rau, simti ca mori... Starile astea iti trezesc unele gânduri pe care daca nu ai fi obligat, nu le-ai recunoaste niciodată. Fie realizezi ca te plângi degeaba, viata ta chiar e frumoasa si o duci mult mai bine decat altii. Ai trait realizari, iubiri si atingeri de care altii n-au parte niciodata. Esti bine.
Dar poate aparea si a doua varianta. Ai ajuns acasa singur, stai pe marginea patului cu capul in maini, simti totul la maxim. Stai asa si speri ca odata cu pastila care iti ia durerile se vor duce si gandurile. Si ai dreptate. Dar pe moment simti ca nu esti bine. Nu esti bine tu cu tine. Ai nevoie de ajutor. N-am sa inteleg deloc de ce iti e atat de greu sa recunosti cand ai nevoie de ajutor... Nu te poti misca pentru ca deja se misca totul cu tine. Tot ce vrei e sa vina cineva acum, sa te dezbrace, sa-ti sarute ochii, sa-ti spuna ca esti o pacoste, sa te puna in pat, sa te certe ca esti iresponsabil si sa te intrebe incontinuu: ,,Esti ok?".
Sunt bine. Dar nu cu mine.
Mai am mult pana sa fiu bine cu mine. Recunosc acum asta, maine voi regreta.
Adormim singuri, dezbracati si atinsi doar sinceritate. La un apel distanta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu