22/23

Intotdeauna mi-am urât ziua de nastere. Motiv pentru care pana la 23 de ani nu mi-am sărbătorit-o. In fiecare an acelasi scenariu: urari goale, oameni obligati sa ma sune, cadouri total nepotrivite. In sufletul meu, acolo jos de tot, mereu am sperat la o zi de nastere in care oamenii aproape de inima mea sa nu-mi cumpere cadouri extravagante, ci unele simple, care sa-mi arate cat insemn pentru ei. Asta nu s-a intamplat si eu am ajuns sa ma revolt împotriva acestor sarbatori. In ultimii doi-trei ani am fost mereu singura de ziua mea si incepusem sa ma obisnuiesc cu acest obicei. Pana anul acesta cand la indemnurile prietenei mele am cedat si am fost de acord sa incerc sa ma bucur de ziua "mea". Cea mai buna decizie pe anul asta. Am descoperit ca nu era de vina ziua de 12 februarie, ci oamenii care imi erau aproape pana acum.
Si spun asta pentru ca cei care au fost langa mine in 2015 mi-au oferit emotii pe care nu ma asteptam sa le simt vreodata.
Incepand de la un getaway la Cluj, trezit cu mesaje scrise cu ruj pe oglinda sau pe hartii, cadouri perfecte care mi le doream si mi s-au potrivit perfect pana la o surpriza pe care mereu sufletul femeii din mine cu prea multe filme in cap si-a dorit-o... Oamenii nu inceteaza sa ma surprinda si nu pot fi decat recunoscatoare pentru ca au rupt vraja neagra ce stapanea asupra zilei de 12 februarie.
22 a fost varsta celor mai majore schimbari din viata mea. Am facut, invatat, lasat in urma prea multe lucruri. Uitandu-ma inapoi nu-mi vine sa cred ca am fost in stare de toate astea. Dar asa am ajuns la un 23 plin de spontaneitate, alaturi de oameni noi si frumosi, am cunoscut minti incredibile si suflete capabile de trairi intense si cu substrat serios.
23. O sa te fac sa nu te uit vreodata.
Ar trebui sa ma ridic acum din pat si sa merg sa ascult Vama, dar cumva...imi place mai mult ce se aude in mine. Si-n plus, maine o sa vad "50 shades". Am nevoie de odihna.